Fără asfalt
Episodul I – ”dacă nu fluieri, ridici vâsla”
Fiind făcut de Dumenzeu frate cu unul dintre organizatori, mă pun total la dispoziția faraasfalt-ului, impreuna cu jumatatea mea. Ajungem pe seară, prieteni, veselie, “2 beri, vă rog”, ședința tehnică, aflu ca voi fi supraveghetor într-unul din caiace, la proba de inot; jumatatea urma sa execute arbitraj la cursa lungă, undeva in larg. Bucurie dublă – mi se parea o chestie super faină să mă plimb cu caiacul în timp ce alții își probeaza nervii cu liste, timpi si numere; bașca, urma sa scap primul: proba de inot se termina pe la 10. Cul. Mă alcoolizez dinamic, la gramadă, și plec la nănică.
Sâmbătă dimineața. 07.30. “Jeane, umflă si tu bazinele alea”. Niste bazine de bălăcit puradei, folosite de eveniment pentru spalat picioare concurenti. Primesc pompa, n-are stutz, chem ajutoare, umflăm cu gura. Dup-aia car niste baxuri cu apă la un cort. Mai descărcăm vreo două mașini cu chestii; mă relaxează, totuși, gândul că urmează sa-mi iau caiacul si să plec. Ca orice relaxare, ține câteva minute, până la ședința tehnică cu Salvamarul, unde se stabilesc traseul barcilor si alte chestii. Printre care enumar:
“… te apropii de el: daca e cu buzele vinete si nu se agita are preinfarct… stii ce sa-i faci la preinfarct? nu, nu stii; fii atent acilea: ii pui mainile dupa gat, uite-asa, ca la dublu-nelson, ii infigi minciogul in gat si-l tii asa, pe spate, si-l aduci la mal…. Nu-ti fie frica, astia cu preinfarct nu-s agitati… daca-l vezi agitat, n-are nimic, asa ca nu-l lasi sa se apropie de barca, c-o sa crapati amandoi: ii arunci minciocul si tragi de barca… baaaa! sa nu sari dupa el, ca e belea! Te uiți la buze, auzi?”.
Auzeam perfect; din cauza auzului mi s-a dus si bruma de relaxare, pentru ca am realizat brusc si din plin translația din postura de băgător în seamă cu vâsle în aceea de SMURD nautic. Băieții de la Salvamar sunt din ce in ce mai ințelegători cu noi, aștia, cu caiacele: “… noi mergem in larg, la lungă, voi stati pe cursa scurta, si-i supravegheati p-astia…” Dup-aia am aflat si de ce: “… ăia de la lungă sunt profesionisti, n-au treaba, voi aveti mare grija, ca cei de la scurta sunt amatori, deci ochii pe ei ca pe butelie… fluiere aveti?” N-aveam. “Ridicati o vâslă”.
Îmi pun vesta de salvare, iau caiacul, plec, Tatăl Nostru, începe cursa, eu in față, Alex – celalalt caiacist, in spate, plutonul ne urmează, ajungem toți la primul rând de balize, se pune problema pe unde s-o ia: dreapta sau stânga? Din cauza panicii, nu-mi dau seama că dreapta mea nu era aceeași cu dreapta celor care veneau spre mine. A fost un moment uluitor, cu participarea: eu, plutonul de inotători care nu mai înotau ci întrebau pe unde să o ia, și-un salvamar care salvează elegant situația urlând la mine ”bă, dobitocule, cum s-o ia p-acolo? Luați-o, bă, pe dincolo!”. Au luat-o pe dincolo, au ajuns la baliza verde, raporteaza numărul, 180 grade, incepe chinul. Un chin numit intoarcere. Pentru că, de fapt, începe pânda, insoțită de acea panică tăcută ce se instaleaza atât în mine, cât și în cei din urma grupului, care inoată – de fapt plutesc haotic – scoțând sunete: icnituri, bolboroseli, evacuări fortate de apa, probabil si rugaciuni. E foarte nașpa să dai din vâsle pe lângă niște semeni care se târăsc prin apă; ai senzația unui film în care tu nu vrei să joci. Le privesc buzele; unii nu mi le arată, ceea ce mă panichează și mai tare. Trec de noi si cei de la cursa lungă, ceea ce are darul de-a crește panica, iar eu vin încet cu plutonul de sunetiști. Apare si Alex, din larg, “Jeane, preia-l p-asta, că e-n derivă rău de tot; am urlat la el, dar nu m-aude”. Mă uit la el, trăgea rău stânga, spre mal, dar nu spre cel care trebuie. Urlu si eu, nu m-aude, ma pun cu caiacul in fata lui, se prinde ca ceva nu e-n regula, scoate capul de sub apa, nu avea buzele vinete, il intreb daca e ok, imi zambeste, răspunde, o ia spre malul corect.
Au ajuns toți. Imi venea sa-i iau in brate si sa-i pup pe fiecare. Toată stima, frate! 750 metri inot in mare, înseamnă teoretic 30 de bazine. Pe care eu le fac intr-un sezon. Sau nu.
Aleluia!
*
Timp de o ora înaintea startului, jumatatea mea a pescuit, într-o barcă cu motor, în așteptarea guvizilor și a concurenților de la proba lungă. Era prima dată in viața ei. Și ca pescar, și ca arbitru. A prins trei guvizi și-a fost întrebată dacă i-a controlat de ochi. De ce? Pentru ca numai un peste orb putea sa traga la cârligul ei…
E-ncântată și acuma. In plus, mi-a spus că cei de la cursa lunga au fost excesivi de politicoși, îmbiindu-se unul pe altul care să-și spună numarul de concurs, in timp ce se odihneau in jurul barcii.
1500 metri! Mi se pare pur si simplu imposibil. Tare, frate! Jumatatea mea este – și ea – impresionata de performanță, dar se laudă în continuare cu guvizii pe care i-a prins. Ea oricum nu știe să-noate.
Notă: minciog – nu stiu exact cum se numeste, asa l-am preluat-botezat eu, e chestia aia ca un cocean plutitor cu mânere laterale, de-o folosesc în Baywatch.
Episodul II – Balaurul de Dobrogea
După faza cu caiacele, creștinește ar fi fost să nu mă laud că eu am terminat. Și tot creștinește ar fi fost s-o șterg cu jumătatea, la o ciorbă de burtă, pe nevăzute. Consecințele spiritualității mele scăzute s-au manifestat imediat; brusc, organizatorii și-au dat seama că nu au oameni suficenți pe traseul de bicicletă, suntem urcați într-un 4×4, și haida la pădurea Hagieni. Din zbor umflăm niște apă, o pâine, material de senviș, și suntem evacuați cu 80 la oră prin niște coclauri inexistente geografic pentru mine până la acea oră. Ajungem, panou cu ”Rezervația naturală Hagieni”, explicații sumare ”când apare biciclistul, urli la el: dreapta, tot înainte până la asfalt, și dup-aia tot dreapta”. Marius, tipul cu 4×4 pleacă, rămânem la marginea unei păduri dubioase, eu, jumătatea și – la 100 metri de noi – un pădurar de la Ocolul Silvic. După ce sunt ciupit violent de niște chestii gen Musca Țețe de 2 Mai, intru-n vorbă cu nenea pădurarul; nu am ce face și-l întreb ”dar de ce e rezervație naturală aici?”. Mi se spulberă mitul legat de căprioare, zimbri și peșteri: ”… avem aici Vipera cu Corn, unul din cei mai otrăvitori șerpi din Europa … ăăă, un alt șarpe de 4-5 metri lungime, numit Balaurul de Dobrogea … precum și unul mic și zglobiu, cel mai rapid șarpe din Europa”, pe care nu am reușit să-l identific ca denumire. Îmi măresc mental dimensiunea vezicii (pipi în pădurea aia să facă cei de la Discovery), butonez bicicliștii care treceau pe-acolo ”tot înainte, asfalt, dreapta!”, continui discuția înfricoșătoare. Mai aflu că mai sunt așa pe-acolo: păianjenul păros, a cărui mușcătură e aproape mortală ”…ăla, ăla, da, cu scandalul pe litoral, de mureau turiștii…”, mai e jderul cafeniu și jderul necafeniu, plus pisica sălbatică….
… ”Tot înainte, asfalt, dreapta!”…
Ajungem la tot felul de insecte mai mult sau mai puțin mușcătoare, mai râdem, glumim, ajutăm o broască țestoasă să treacă strada, ”tot înainte, asfalt, dreapta!”, dar suntem vigilenți și amânăm orice fel de activitate care ar cere suportul naturii, pentru mai pe seară.
Izbăvirea se numește Marius, care vine cu 4×4 și cu vestea cea bună: s-a terminat proba! Urlăm fericiți, ne luăm rămas bun de la viperele cu corn și Balaurul Dobrogean, țup! în mașină.
Ajungem la cecpoint 2 (în engleză cecpoint doi), dăm de Vali, Nicole și Eugen, acesta din urmă în mare formă. Vestitul ”ia băieți, ciunga băieți, cu surprize băieți” s-a trasformat în legendarul răcnet ”glucozăăă!!! Apăăăăă!!! Energizanteeee!!! Bananeeee!” emis la fiecare trecere a câte unui biciclist pe la cecpoint. Am senzația că cei trei sunt singurii cărora le-a părut rău că proba s-a terminat: Eugen mai avea de dat o grămadă de glucoză, apă și banane…
*
De ce n-ați dat, bă, premii și sclavilor de pe plantație? Păi ce, e ușor să păzești triatlonul de Balaurul de Dobrogea?
www.farasfalt.ro