Home » Blog » Traffic (ne luăm mașină). Episodul 1 – Popescu
Traffic (ne luăm mașină). Episodul 1 – Popescu
– Mamă, Jeane, dacă venea un camion acuma, din partea cealaltă, praf ne făcea!
Jean conduce liniștit, luând o curbă la 90 grade fără vizibilitate, printr-un sat montat haotic pe unul din drumurile județene ce fac legătura între Cernavoda și Brăila. E rândul lui să-l ducă pe Popescu acasă, și trebuie să îndure.
– Ceea ce spui tu e adevărat, confirmă molcolm Jean.
Popescu nu se lasă, și continuă:
– Îți dai seama, trecea cu remorca peste mașină, tocană se alegea din noi!
Jean nu mai confirmă vocal, dând în schimb muzica nițel mai tare. Popescu e vigilent:
– Ce nenorociți! Uită-te și tu, câte gropi! Păi dacă dăm într-una din astea, vin și ne ia de aici direct cu mașina de service!
Jean numără în gând oi. Și secunde. ”Cât o mai avea până tace?”. Popescu nu se lasă, și-și continuă misiunea de comentator pompe funebre:
– Uite! Uite-l, bă, p-ăla, Doamne, mânca-ți-aș… Cum merg, mă, ca idioții pe drum! Păi nu-l luai pe capotă, dacă nu erai atent, îl duceai franjuri acasă.. mai luam și bătaie de la familie!
Jean și-l dorește pe Popescu în această clipă pe capota mașinii, sau undeva în portbagaj, să nu-l mai audă. Din față se vede un TIR, gonind cuminte pe banda lui. Jean știe ce i se pregătește:
– Ia uite, ia uite!!!! Bă, idiotule, cu viteza asta prin sat? Jeane, intram sub roțile ăstuia, muci ne făceam!
Jean crede în karmă, și știe că într-o viață anterioară a fost calul lui Popescu, greșind flagrant față de acesta. Așa că îndură, murmurându-și în gând o mantră de calmare ”băga-ți-ai limba-n cur, Popescule, aum!!”
Mantra are efect; timp de trei minute Popescu tace. Ca să-și mai desfacă o bere, dar tace. Însă pauza se termină, așa că reîncepe. Întâi baleiază peisajul înconjurător, să-și mai găsească un subiect, focalizează niște cai aflați pe un câmp la doi kilometri, își reglează vocea, deschide gura și începe:
– Caii ăștia sunt cele mai mari pericole pe drumurile publice. Când am intrat în noaptea aia cu mașina-n calul ăla…
Jean nu mai suportă, își coboară brusc nivelul spiritual, trage pe dreapta și urlă total necreștinește:
– Popescule, taci! Dacă mai ai gânduri cu accidente, camioane, babe și cai, țineți-le pentru tine! Ai auzit?
Popescu zâmbește, mai trage un gât de bere și-i răspunde candid:
– Haide, bă, nu mai exagera și tu! Ce, nu e adevărat… dar uite, pentru tine, tac!
Jean e mulțumit, pornește mașina, dă muzica mai tare, gropile rulează liniștite pe sub ei, totul e fain. Jean începe să se gândească liniștit la ale lui, când aceeași voce suavă îl întrerupe:
– O pană ne-ar mai lipsi acum… ia uite cuiele alea aruncate acolea!
*
Primul care şi-a luat maşină a fost Popescu. N-avea carnet; şi-a dat seama că stă de câţiva ani pe şantier şi n-avea pus nici un ban deoparte. Aşa că a hotărât să plătească o rată la „ceva de valoare”, orice, numai să nu mai cheltuiască atâta… Sigur, nu era cea mai profitabilă investiţie, dar măcar se putea lăuda că are maşină.
Timp de un an şi jumătate, vestitul Logan roşu (Logout, cum îi spuneau băieţii) a fost condus de aproape toată lumea din firmă. Făcut poştă deci, în folosul tuturor: Popescu era fericit că-l transportă cineva cu maşina lui, iar şoferul de ocazie era bucuros că, după ce-l ducea pe proprietar la destinaţie, îi rămânea autovehicolul la dispoziție.
De obicei, şoferul lui era Cătălin, pe care-l căra oriunde avea treabă: acasă, în Cernavoda, la Brăila, în vacanţe la mare sau la munte. Popescu avea un obicei fix: îşi lua o bere, se aşeza în dreapta şoferului, dădea muzica la maxim (că doar nu avea numai maşină, ci şi casetofon, deh..) şi-ncepea să bată toba pe bord, foarte fericit. Şi mai făcea ceva: când se plictisea, dădea indicaţii şoferului.:
Cătălin, Popescu și Logan-ul se întorceau de la mare, gonind pe scurtăturile alea ciudate, dintre Eforie şi Medgidia, pe unde – de obicei – nu circulă nimeni. Indicația decibelică a lui Popescu intervine în mijlocul câmpului; Cătăllin încearcă să-i explice omenește:
– Popescule, drumul ăla nu e bun, cine ştie unde ne duce..
Popescu, nimic:
– Ba e bun, bă! Ia-o pe acolo… E mașina mea, așa că o iei pe unde îți zic eu!
– Bine, Popescule, zice Cătălin, deocamdată calm, pe-acolo o luăm…
Nu a fost o surpriză faptul că s-au rătăcit; nu mai aveau nici benzină, nu era nimeni pe drum să-i îndrume… Au ajuns la un moment dat pe malul Canalului, pe lângă un Monument sinistru, făcut de Ceauşescu, de n-a auzit nimeni… interesant, ce să mai… Uite-aşa înveţi geografie cu Popescu…
La un moment dat, Cătălin oprește mașina, se dă jos, fumează două ţigări, una pentru el și alta de nervi, se uită la Popescu acuzator, și primește răspunsul tipic:
– Păi tu eşti de vină, că tu eşti şofer: de ce m-ai ascultat pe mine, în loc s-o iei pe unde ştiai?.
A fost una din dățile când Cătălin a vrut să-l bată, pe bune.
*
A doua „victimă” a fost Ţuţu – Carcalete, care avea dezavantajul „subordonării”: era inginerul lui Popescu, la AMC… Ce dacă el era din Craiova? Vrei, nu vrei, Ţuţule, mergi week-end de week-end acasă, cu Popescu. În fond, e frumos la Brăila.
*
Un an şi jumătate a stat omul nostru cu Logout fără carnet. Dar şi după ce a intrat în posesia lui, tot nu era bine: şi-a dat seama că nu-i place să conducă…
– Jeane, treci să mă iei şi pe mine?
Jean se freacă la ochi, se scoală-n capul oaselor, cască, se uită la ceas: e 7 fără un sfert, dimineaţa. La telefon: Popescu, şeful de la AMC. Îl întreabă, deşi ştie răspunsul dinainte:
– Păi n-ai, măi, maşină?
– Am, Jeane, dar ştii că nu-mi place să conduc. Hai, treci şi pe la mine … Te-aştept în faţa blocului. În cât timp ajungi?